…sau mai bine zis lectiile. Am fost de curand la patinoar cu exploricii si cu parintii aferenti. Pista abia atinsa, pauza de patinat cam lunga (mai precis un an), deci ne pornim cu grija. Cum era? Spre dreapta, spre stanga, cu maaaaare prudenta (nu ne dorim oase sau alte cele rupte sau sparte :)). Usurel prind ritmul multimii (pt ca pe pista era o mare multime) si incep/incerc sa ma strecor printre pitici, profesionisti (oare orele de antrenament nu se fac in afara programului cu publicul?), oameni mai mari sau mai mici, mai priceputi sau mai putin priceputi. Teama …nu era teama, era mai degraba stres pe capul meu…era sa nu cad. Datorita posibilelor consecinte pe care evident ca nu o sa le enumar.
Ei, si cum mergeam eu asa viteaza vedeam oamenii (mari si mici) cum cad. Cazaturi mai usoare, altele mai complicate (pt ca atrag dupa ele consecinte neplacute), dar cazaturi. Si imi venea asa un gand:” Tu nu ai cazut.” Si-mi venea sa ma dau mare in mintea mea. Dar imediat ziceam:” Ex, nu e meritul tau.Poti foarte bine sa cazi sau sa te tranteasca cineva cand ti-e lumea mai draga. Doamne, ajuta-ma sa nu mi se suie la cap.”
Si uite-asa m-am gandit ca pot invata multe lucruri pe o pista de gheata. Vazandu-i pe altii cum cad (si erau multi) si uitandu-ma ca sunt in picioare mi-a venit in minte un verset din Biblie:” …cine crede ca sta in picioare sa ia seama sa nu cada”(1Corinteni10,12). Si inca unul:”mandria merge inaintea caderii”. Si mai sunt ai altele. Cu cat patinez mai des, cu atat imi vine mai usor sa fac asta. Ajunge sa devina ca o a doua natura sau, mai bine zis, sa faca parte din mine, sa nu pot sa imi inchipui viata fara asta. Cam asa se intampla si cu increderea in Dumnezeu. Stiam ca odata, demult am invatat sa am incredere in El. Problema e ca la un moment dat am lasat totul balta. Din fericire, El nu m-a lasat balta si a incercat sa imi castige din nou increderea. Si am zis:”OK.” Imi aduceam aminte cum era, dar evident ca lipsa practicii nu poate fi negata. Si uite asa invat din nou sa merg prin credinta inainte. Un pas mic, tremurator…inca unul. MERG! Deci se poate. Si Ii multumesc ca a avut rabdare cu mine (si inca are muuuuuuulta), ca sunt copilul Lui drag si ma iubeste asa cum sunt. Si din cauza asta nu mai vreau sa cad.
Aceasta a fost o lectie de patinaj/incredere. Sau si una, si-alta.
Ex's world 