What’s yours?

It is a given fact that we all have secrets. All kind of secrets. There are the ones that make you laugh, the ones you want to share with someone, those that make you angry or sad (or both), those that you will never tell anyone. Small, big, funny, weird … they’re all there.

Sometimes, while looking at people’s faces, I find myself wondering what lies behind the happy, straight, sad mask. What’s their story? What gets him/her going, paralysed by fear, laugh, cry? I know most of them will never tell it. Or at least they wouldn’t tell it to me. It’s just a matter of trust. While there’s no bound between us I can’t expect anyone to be open. And even so, there’s no guarantee in that.

This isn’t about finding someone else’s secret. It’s about understanding and helping. But how can you do that? What’s the key to his/her heart?

Everyone has a secret. What’s yours?

my day…your wish

Nu stiu cum, dar anul asta urarile au inceput inainte cu o saptamana. Balas a spart gheata pe mess, apoi Madi (tot pe mess), si azi (adica ieri) dragii mei prieteni noi. Urcam scarile cantand si sperand ca fetele sa urce. Pe hol semintuneric si o parte din grup. Si dintr-o data aud cantand: ” La multi ani…”. M-am oprit prea minunata de supriza. Thanks, guys! You made my day. Mai mult decat va imaginati.

visez…

…un apus de soare

…o zi oarecare care se transforma in wow! doar datorita lor (prietenilor)

…un cer cu soare si nori de povesti

…un colt de liniste

…chemari cu iubire spre jertfa de seara

…o intalnire nesfarsita

…un nou inceput.

 Trezeste-ma ca sa continui sa visez.

one of those days

It’s been a loooooooooong time since I last wrote here. Shame on me!

Anyway,  what I wanted to say is that I HAD A WONDERFUL , COLOURFUL, JOYFUL, EXTRAORDINARY DAY. I’m thankful to God for everything and especially for giving me friends like Amalia and Adela. Girls, you made my day!

I spent the morning talking & singing with Amalia. she’s such a nice girl and a great pianist too. And humble.  You won’t see her boasting of what she is and can do.  She helped me with something that is still kind of a secret/ surprise. 😀 I promise I’ll tell you more about it when I’ll have it done.

After finishing work, I met Adela in Moncloa station. We were supposed to go to a concert, but we changed our  minds and went to Retiro. Which was GREEEEEEAAAAAAAAT. we walked and talked, sat on the stairs that led to the small lake next to Crystal Palace and stared at the ducks & surroundings ( lol). And talked more. The sun set and it was quite chilly (and late) so off we went to Atocha.

Home sweet home…here I am.

Another day gone, but not in vain. He does make miracles in our lives. We only have to open wide our eyes to see His blessings.

Lectia de patinaj

…sau mai bine zis lectiile. Am fost de curand la patinoar cu exploricii si cu parintii aferenti. Pista abia atinsa, pauza de patinat cam lunga (mai precis un an), deci ne pornim cu grija. Cum era? Spre dreapta,  spre stanga, cu maaaaare prudenta (nu ne dorim oase sau alte cele rupte sau sparte :)). Usurel prind ritmul multimii (pt ca pe pista era o mare multime) si incep/incerc sa ma strecor printre pitici, profesionisti (oare orele de antrenament nu se fac in afara programului cu publicul?), oameni mai mari sau mai mici, mai priceputi sau mai putin priceputi. Teama …nu era teama, era mai degraba stres pe capul meu…era sa nu cad. Datorita posibilelor consecinte pe care evident ca nu o sa le enumar.

Ei, si cum mergeam eu asa viteaza vedeam oamenii (mari si mici) cum cad. Cazaturi mai usoare, altele mai complicate (pt ca atrag dupa ele consecinte neplacute), dar cazaturi. Si imi venea asa un gand:” Tu nu ai cazut.” Si-mi venea sa ma dau mare in mintea mea. Dar imediat ziceam:” Ex, nu e meritul tau.Poti foarte bine sa cazi sau sa te tranteasca cineva cand ti-e lumea mai draga. Doamne, ajuta-ma sa nu mi se suie la cap.”

Si uite-asa m-am gandit ca pot invata multe lucruri pe o pista de gheata. Vazandu-i pe altii cum cad (si erau multi) si uitandu-ma ca sunt in picioare mi-a venit in minte un verset din Biblie:” …cine crede ca sta in picioare sa ia seama sa nu cada”(1Corinteni10,12). Si inca unul:”mandria merge inaintea caderii”. Si mai sunt ai altele. Cu cat patinez mai des, cu atat imi vine mai usor sa fac asta. Ajunge sa devina ca o a doua natura sau, mai bine zis, sa faca parte din mine, sa nu pot sa imi inchipui viata fara asta. Cam asa se intampla si cu increderea in Dumnezeu. Stiam ca odata, demult am invatat sa am incredere in El. Problema e ca la un moment dat am lasat totul balta. Din fericire, El nu m-a lasat balta si a incercat sa imi castige din nou increderea. Si am zis:”OK.” Imi aduceam aminte cum era, dar evident ca lipsa practicii nu poate fi negata. Si uite asa invat din nou sa merg prin credinta inainte. Un pas mic, tremurator…inca unul. MERG! Deci se poate. Si Ii multumesc ca a avut rabdare cu mine (si inca are muuuuuuulta), ca sunt copilul Lui drag si ma iubeste asa cum sunt. Si din cauza asta nu mai vreau sa cad.

Aceasta a fost o lectie de patinaj/incredere. Sau si una, si-alta.

Serendipity

Azi am primit…

… o luna pe cer ziua  si soare la apus…in acelasi timp 😀

… timp petrecut cu oameni vechi si noi

… ajutor mult dorit si atat de necesar (multumesc Cristi :))

….o intalnire neasteptata cu om tare drag (Denisa, sa-ti fie frumos!)

… o lectie pe care sper sa nu o uit (multumesc, Dooamne!)

… credinta autentica

…si am dat…

…pt El un cantec din inima,  un pic gatuit si cu inima batand puternic

…vorbe multe si voioase, poate prea multe 😛

…zambete in coltul gurii sau de la o ureche la alta

(lista ramane deschisa)

P.S. Tu ce ai dat/primit azi?

Little things that are big

Mi-am promis ca o sa scriu despre lucruri minunate, interesante, intrigante….lucruri de tot felul …imediat ce se intampla. Si din comoditate sau alte scuze inventate le-am lasat sa zboare. Cum unele inca nu au reusit sa plece, le-am hotarat rapid destinatia: aici.

Oamenii cand merg cu metroul dorm (daca e prea dimineata sau prea seara), se uita in gol sau unii la altii (cand cred ca nu sunt vazuti sau cand sunt vazuti si nu le pasa), asculta muzica, citesc, vorbesc, fura (din pacate, dar asta e un alt subiect), tricoteaza. Cu andrele din acelea groase. Si imediat mi-am adus aminte cum bunica m-a invatat ”unul pe fata, unul pe dos” …sau era altfel?… ma rog.  Asa ca m-am decis ca e musai sa ma apuc de tricotat din nou (se ofera cineva pt lectii ? :P). Multumiri pe aceasta cale doamnei/domnisoarei care nu are probleme cu tricotatul in metrou.

Oamenilor, cand conduc autobuze, le pasa de cei care alearga disperati sa le prinda. Afirmatie fara vreun sprijin pana acum 2 zile. Daca nimeni nu e in statie sau nu face cu mana sau nu apasa butonul de oprire…ei bine, autobuzul nu opreste. Asta-i regula. Dar domnul cel dragut, sofer de autobuz, m-a lasat sa trec  strada, a incetinit (in timp ce eu dadeam proba la viteza) si a si oprit. Nu era nimeni in statie si nu a coborat nimeni. O sa incep sa cred in minuni cu autobuze. Deci e bine.

Am primit  in dar azi dimineata soare. Ultimele saptamani ploioase si in general noroase au luat o pauza spre binele sufletului meu. Asa cadou mai zic si eu 🙂

Si tot legat de soare, tot azi, tot eu, alt dar: un apus friguros. Sa-mi traiasca! Poza e martora.

Si mai e ceva… Am invatat ca a fi prieten inseamna sa te tii de cuvant, sa asculti, sa indrumi, sa taci, sa fii drept/a, sa nu judeci, sa iubesti cu toata inima, sa pretuiesti vulnerabilitatea celuilalt, sa inchizi ochi si sa inspiri adanc, sa mergi mai departe . Ca cel mai bine e cand nu faci tu pe desteptul /ta  si Il lasi pe Dumnezeu sa vorbeasca. Am invatat…si asta e doar inceputul…

Despre cum se poate folosi o singura mana

ca urmare a faptului ca am incercat sa joc volei ca si cum as trimite bezele, m-am ales cu o minunata durere la inelarul drept. asta a fost ieri. azi am 2 degete infasurate intr-un soi de leucoplast si deja am invatat cum te poti spala pe dinti tinand periuta in mana stanga. acum il inteleg pe Dani cand incearca sa manance cu dreapta 😛
cum degetul nu e nici rupt, nici luxat (la prima vedere), urmeaza sa ma tratez cu gheata si sa ma umflu de ibuprofen. lucru pe care e foarte posibil sa nu il fac. deci gheata la greu.
revin cu amanunte in caz de lipsa de gips.

My resolution

Ca sa nu uit lucrurile care ma fac sa zambesc, sa rad, sa multumesc, sa fiu eu, dar pozitiva o sa le scriu aici. Sau o sa le povestesc. Important e sa impartasesc.

Si incep cu luna de noaptea trecuta. Plina, pe un cer fara nori sau stele ( in oras nu se vad ), mare ca o turta dulce ( exista si turta dulce rotunda..am mancat eu 😀 ). Mi-am adus aminte de un rasarit de luna in Bucuresti…eram in primul an si stateam in Eroii Revolutiei. Se ridica de dupa blocurile gri si m-a uimit cat de aproape parea.

Urmatorul pe lista e tot de aseara: Rubén. Ema zice ca nu e prea haios, insa aseara m-a facut sa rad de ma durea burta. Apoi Ema care m-a ascultat cu rabdare.

Azi-dimineata am iesit tarziu din casa. Soarele era sus demult, iar niste nori creti sa intinsesera la bronzat.

Si ultimul pe lista, dar nu cel de pe urma azi: mirosul de iarba proaspat taiata. M-a dus cu gandul la Maneciu si la verile petrecute acolo.

It’s just a sunny November day.