Mi-am promis ca o sa scriu despre lucruri minunate, interesante, intrigante….lucruri de tot felul …imediat ce se intampla. Si din comoditate sau alte scuze inventate le-am lasat sa zboare. Cum unele inca nu au reusit sa plece, le-am hotarat rapid destinatia: aici.
Oamenii cand merg cu metroul dorm (daca e prea dimineata sau prea seara), se uita in gol sau unii la altii (cand cred ca nu sunt vazuti sau cand sunt vazuti si nu le pasa), asculta muzica, citesc, vorbesc, fura (din pacate, dar asta e un alt subiect), tricoteaza. Cu andrele din acelea groase. Si imediat mi-am adus aminte cum bunica m-a invatat ”unul pe fata, unul pe dos” …sau era altfel?… ma rog. Asa ca m-am decis ca e musai sa ma apuc de tricotat din nou (se ofera cineva pt lectii ? :P). Multumiri pe aceasta cale doamnei/domnisoarei care nu are probleme cu tricotatul in metrou.
Oamenilor, cand conduc autobuze, le pasa de cei care alearga disperati sa le prinda. Afirmatie fara vreun sprijin pana acum 2 zile. Daca nimeni nu e in statie sau nu face cu mana sau nu apasa butonul de oprire…ei bine, autobuzul nu opreste. Asta-i regula. Dar domnul cel dragut, sofer de autobuz, m-a lasat sa trec strada, a incetinit (in timp ce eu dadeam proba la viteza) si a si oprit. Nu era nimeni in statie si nu a coborat nimeni. O sa incep sa cred in minuni cu autobuze. Deci e bine.
Am primit in dar azi dimineata soare. Ultimele saptamani ploioase si in general noroase au luat o pauza spre binele sufletului meu. Asa cadou mai zic si eu 🙂
Si tot legat de soare, tot azi, tot eu, alt dar: un apus friguros. Sa-mi traiasca! Poza e martora.
Si mai e ceva… Am invatat ca a fi prieten inseamna sa te tii de cuvant, sa asculti, sa indrumi, sa taci, sa fii drept/a, sa nu judeci, sa iubesti cu toata inima, sa pretuiesti vulnerabilitatea celuilalt, sa inchizi ochi si sa inspiri adanc, sa mergi mai departe . Ca cel mai bine e cand nu faci tu pe desteptul /ta si Il lasi pe Dumnezeu sa vorbeasca. Am invatat…si asta e doar inceputul…